De vorbă cu omul Crina Blănariu, Influencer Educă-Lume!



Porneam acum doi ani la drum de una singură, gândindu-mă de ce nimeni până atunci nu a mai vorbit pe internet despre învățământ - cu empatie, din drag de ajuta, din dorința de a vedea oameni tineri în învățământ. Au trecut sute de zile de atunci și iată că ceea ce numeam la început TeacherME, a devenit Comunitatea TeacherME în doar câteva luni. Acum avem profesori tineri care arată comunității lor cum se petrec orele în sala lor de clasă, dificultățile pe care le întâmpină și nu le e frică să vorbească despre educație.


De aceea, am pornit în căutarea lor, a profesorilor și a tinerilor care îndrăgesc educația și pe care îi putem numi ”educă-lume”, pentru a vorbi deschis despre ce reprezintă pentru ei învățământul, dar și pentru a-i cunoaște.

Astăzi vorbim cu Crina Blănariu, profesor pentru învățământul primar la o școală din Timișoara și influencer Educă-Lume:



Salutări calde! Mulțumim că ne încânți de fiecare dată cu munca ta de la catedră! Spune-ne, te rugăm, cine este omul ”Crina”, omul din spatele învățătoarei steluțelor?




Bine v-am regăsit, oameni frumoși! Vă mulțumesc pentru aprecieri. La rândul meu, vă felicit pentru comunitatea închegată pe care o formați și pentru dorința imensă de a oferi educație de calitate în România.

Omul „Crina” este un om simplu, modest, sincer și ambițios. Este un prieten de nădejde, un dascăl care se descoperă mereu și un cetățean care luptă pentru drepturile sale.

Poate vi s-a întâmplat și vouă de multe ori să vă fie greu să vorbiți despre persoana voastră, să vă autocaracterizați. Unii mă vor numi arogantă, alții mă vor numi poate deschisă, însă întotdeauna mie mi-a fost ușor să vorbesc despre ceea ce sunt eu, în spatele măștilor sociale pe care, vrem nu vrem, trebuie să le purtăm. Consider că, doar prin deschidere față de cei din jurul nostru vom reuși să distrugem aceste măști și să fim oamenii pe care apropiații îi cunosc.


Știm că de cele mai multe ori este o întrebare grea, însă chiar dorim să aflăm răspunsul și de la tine: de ce învățătoare?


Victor Hugo spunea așa : „Meseria de profesor este o mare și frumoasă profesiune, care nu seamănă cu nici o alta, o meserie care nu se părăsește seara, odată cu hainele de lucru. O meserie aspră și plăcută, umilă și mândră, exigentă și liberă, o meserie în care mediocritatea nu e permisă, unde pregătirea excepționala este abia satisfăcătoare, o meserie care epuizează și înviorează, ingrată și plină de farmec.”



Legat de întrebarea adresată, ar fi multe de spus aici, deoarece a fost o întreagă aventură până am ajuns unde sunt acum.

Poate sună puțin ciudat, dar am fugit tot timpul de această meserie (meseria de cadru didactic). Chiar dacă îmi plăceau enorm de mult copii și de cele mai multe ori eram „ dădaca ideală”, nu îmi doream cu ardoare să mă fac ÎNVĂȚĂTOARE.

Pot spune că am fost persoana care a dorit să experimenteze, iar părinții mei m-au sprijinit în acest sens, chiar dacă niciodată nu era ceva concret.

Am început să visez la diferite meserii precum: balerină, actriță, polițistă, cântăreață, medic (aproape toate specializările le-am testat), ajungând ca mai apoi să testez și meseria care m-a definit întotdeauna.

Mereu a existat (și sunt sigură că va exista) întrebarea- „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Ei bine, eu nu aveam niciodată un răspuns clar sau mereu același. În fiecare an, era altul și cred că asta m-a făcut de fapt să văd frumusețea meseriei pe care mi-am ales-o. Țin minte că, copil fiind, colegii mei doreau să devină medici, polițiști, fotbaliști și în proporție de 50-60%- „ca doamna”. Mie nu mi-a plăcut niciodată să fiu ca „cineva”. Voiam să fiu eu. Probabil de aceea, am și cochetat cu o grămadă de meserii.



Acum, am ajuns singura din clasă să fiu „ca doamna”. Pot spune că a fost un parcurs frumos, deoarece am gustat puțin câte puțin din minunățiile fiecărei meserii și așa am putut alege ce s-a mulat mai bine pe personalitatea mea.

Perioada care mi-a definit această idee de a porni în cariera de cadru didactic, a fost cea din liceu, când am pășit prima dată în lumea fascinantă a educației și când am început ca din elev să devin profesor. Atunci am înțeles, că acest lucru m-a urmărit constant, însă eu nu doream să-l observ.

A urmat apoi facultatea, care mi-a definit și mai bine dorința de a crește și de a progresa în parcursul meu privind cariera de dascăl. Am acumulat și am consolidat cunoștințele dobândite în urma liceului, iar acum am ajuns să le și aplic.



În prezent, fac ceea ce îmi place și de fiecare dată când privesc înapoi, nu regret nicio secundă că am avut curajul de a experimenta. De asemenea, încerc să mă dezvolt și pe parte de management educațional și dezvoltare curriculară (fiind masterandă în ultimul an), astfel că voi atinge paliere la care nu visam vreodată.

În concluzie, consider că fiecare tânăr trebuie să viseze și să experimenteze, ca mai apoi să aleagă cu inima și să facă ce îi place cel mai mult.

DECI...Credeți în voi, experimentați și apoi alegeți cu INIMA!

Îți urmărim postările cu mare drag și de fiecare dată ne inspiri! Ce te-a făcut să îți deschizi ”clasa” și în mediul online?



Mi-am dorit de mult timp să scriu undeva despre tot ceea ce fac. E un fel de terapie pentru mine. Ce mă bucură și mai mult este faptul că îi ajut prin această terapie a mea și pe cei care mă urmăresc și le ofer încrederea de care ei au nevoie. Este minunat să oferi din puținul tău (pentru că nu pot spune că am o vastă experiență în spate) și altora, iar ei să-l primească cu atât de mult entuziasm.

De asemenea, un alt motiv ce m-a făcut să îmi deschid un blog a fost cel de a lăsa în urma mea primele sentimente, primele amintiri de la catedră. Să mă uit peste 20-30-40 de ani de experiență și să mă amuz de stângăcia mea, să retrăiesc bucuria vârstei de debut, să recitesc comentariile și încurajările celor care mă urmăresc (și care sper că mă vor urmări și o dată cu trecerea timpului). Astfel că, acest blog îmbrățișează cumva și „haina” unui jurnal personal.

Printre următorii de pe blog se numără părinți, colegi, foști „elevi” (chiar dacă eu

le-am fost doar practicantă), prieteni și nu în ultimul rând, familia. Le mulțumesc tuturor pentru tot suportul pe care mi-l oferă. Fără ei, crina_teacher_blog nu ar fi astăzi unde este.




Fiecare profesor are un talent. Care este super-puterea ta?


Hmm...Dedicarea. Pot spune că mă dedic zi și noapte acestei meserii. Caut idei, metode, resurse digitale, materiale pe care să le pot adapta clasei mele.

De asemenea, îmi place să cred că mă dedic fiecărui copil din clasa mea. Chiar dacă pare greu, o simplă îmbrățișare sau un simplu „Sunt aici! Poți să-mi povestești dacă crezi că ai nevoie să te descarci!”, ajută copilul să pășească încrezător.

Aș minți să spun că nu am parte și de zile mai puțin bune, dar cu toate acestea, învățăm să trecem cu bine peste ele și să vedem ce putem îmbunătăți în viitor.



Întrebările mai dificile sunt de cele mai multe ori cele care ne fac să ne dorim o schimbare. Așadar, Crina, vor tinerii să fie în învățământ? Și dacă da, de ce?


Mda...Greu de dat un răspuns. Vor, dar nu cunosc detalii și astfel dau un pas înapoi.

Nu de mult, m-a sunat într-o zi coordonatoarea mea de licență și m-a rugat să susțin un workshop cu studentele din anul III. Le simțea descurajate și fără motivația de a merge înainte. Mă cunoștea ca om, ca student și ca dascăl. Credea că dacă le împărtășesc din parcursul meu profesional, le voi îmbărbăta să meargă mai departe. Sper că am făcut-o!



Nu le-am ascuns defectele acestei meserii, sacrificiile pe care trebuie să le faci, profesionalismul, devotamentul și responsabilitatea pe care trebuie să îl/o ai în acest sistem care nu îți oferă, dar căruia îi oferi atât de multe.

Pe toți cei care doresc să pășească în minunata lume a educației, îi sfătuiesc să se informeze și să aibă încredere în ei că vor REUȘI! Chiar dacă vor auzi povești care, la prima vedere, i-ar demotiva, să găsească acel plus din fiecare poveste auzită și să-l folosească în avantajul lor!


Ne place să învățăm mereu ceva nou! Ce putem învăța de la tine?


Cu multă modestie, aș răspunde să fiți sinceri. Sinceri cu voi, sinceri cu cei din jurul vostru și sinceri cu omul pe care îl construiți zi de zi.




Ce faci când simți că nu mai poți?



SIMPLU. Sunt două variante:


1) Spun următoarele cuvinte: Mai poți puțin!

2) Scriu. Mă descarc și mă arăt așa cum sunt eu: un om care poate fi atât puternic, cât și vulnerabil. Recunosc că nu mai pot! Că am nevoie de o pauză și că atunci când voi reveni, voi da tot ceea ce e mai bun din mine.


Spune-ne care este cea mai des folosită metodă la tine în clasă.



Pff...Cred că asta e cea mai grea întrebare din acest interviu. Folosesc multe metode. Le combin în tot felul de moduri, astfel că elevii nu simt monotonia de la orele petrecute la școală. Dacă ar fi totuși să răspund (deși țin încă o dată să subliniez că folosesc des multe metode), aș spune că demonstrația (ca metodă tradițională) și brainstorming-ul (ca metodă modernă).


Îți mulțumim pentru timpul și răspunsurile oferite! Unde pot citi oamenii despre tine?


Eu vă mulțumesc că v-ați gândit la mine!

Pot citi pe contul de instagram: crina_teacher_blog, acolo unde îmi desfășor întreaga activitate și unde putem comunica despre tot ce înseamnă educație și nu numai!

Mii de îmbrățișări, oameni dragi!

Cu respect și considerație,

Crina




772 views0 comments