Sunt profesor! Nu vreau să schimb lumea, vreau să o educ!

Acestea sunt caietele mele de practica din clasa a XI-a, cu toate proiectele de lecție in ele.

După cum puteți vedea, nu prea ma descurcam la grădiniță, căci aveam caietele înroșite de la corectura profesorilor. La primar, in schimb, îmi plăcea la nebunie sa scriu proiecte de lecție! O singură dată am plans de frustrare, când profesoara de istorie și doamna invatatoare nu s-au inteles iar eu am picat la mijloc. Fiecare lecție la primar era pregătită atent, repetam acasă și îmi făceam milioane de griji ca nu va ieși așa cum vreau.

Poate meseria aceasta pare una ușoară, poate pare că doar ne jucăm cu cei mici la grădiniță și lucrăm puțin cu cei de la primar, cât sa pară că ii învățăm ceva in 4 ore și apoi ne vedem de viață.

Da, ne bucurăm ca așa pare, însă știți de ce facem meseria asta să pară atât de ușoară? Pentru ca avem ani in spate de lucru, nopți nedormite, lecții eșuate, proiecte scrise și rescrise până când multumim pe toată lumea, bani cheltuiți pe materiale, ore de plans, stres, frustrare, ani plini de examene și studiu și câte și mai câte!

Meseria aceasta o facem să pară ușoară fiindcă am lucrat până la epuizare și pentru ca ne-am dedicat 100%. Întrebați un profesor ce face după ore, seara înainte de culcare, dimineața înainte de muncă și chiar și in weekend sau vacanța: “am fost suficient de bună azi?”/“au inteles elevii mei înmulțirea?”/“oare cum se mai simte Matei?”/ “trebuie sa vorbesc cu părinții Mariei”/ etc.

Am lucrat mult sa ajungem aici și mai avem de lucru toată viața de acum încolo, știm asta.

Așa ca, dacă vi se pare ca a fi profesor este ceva ce pot face toți, e ceva usor și la îndemâna oricui, va invit sa va gândiți de doua ori.

Termin cu motto-ul meu preferat, care se potrivește de minune de ziua educației: “Sunt profesor. Nu vreau sa schimb lumea, vreau sa o educ!”



9 views0 comments

Recent Posts

See All